Peste un milion de țigarete, cu timbru de acciză al Republicii Moldova, au fost depistate de vameșii români în județul Ilfov
Social 16 septembrie 2026, 16:55 | 20

Peste un milion de țigarete, cu timbru de acciză al Republicii Moldova, au fost depistate de inspectorii vamali în județul Ilfov, România. Marfa era ascunsă în compartimente amenajate în podeaua a două semiremorci.

În total, vameșii români au găsit un milion 70 de mii de țigarete, iar prejudiciul provocat bugetului de stat în urma evitării plății taxelor vamale se ridică la peste 930 de mii de lei românești. Contrabanda a fost depistată în 14 septembrie, în timpul unor controale desfășurate de echipele mobile ale Autorității Vamale Române. În primul caz, inspectorii au observat mai mulți oameni care transbordau țigarete dintr-un autovehicul de transport într-o autoutilitară. În urma verificărilor, au fost găsite 535 de mii de țigarete ascunse în podeaua semiremorcii. În aceeași misiune, într-un alt camion au fost depistate 535 de mii de țigarete, dosite în condiții similare. Marfa, autovehiculele și persoanele implicate în primul caz au fost predate structurilor de anchetă. Figuranții sunt cercetați pentru contrabandă.

Opinia ta contează. Comentează!