MEDVEDEV: Moldova nu mai există, șefii locali au vândut țara României, iar suveranitatea Transnistriei trebuie respectată
Politic 28 aprilie 2023, 19:53 | 1034

Ambasadorul Moscovei la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost chemat la Ministerul de Externe să dea explicații. Se întâmplă după ce vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a făcut declarații care au bulversat opinia publică din Republica Moldova. Acesta a spus că „Moldova nu mai există, șefii locali au vândut țara României, iar suveranitatea Transnistriei trebuie respectată”. Medvedev a venit cu astfel de afirmații, după ce Guvernul de la Chișinău a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar și alți cetățeni ruși, au interdicție de a intra în țara noastră.

Dmitri Medvedev s-a lansat în comentarii după ce prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Republica Moldova are o listă de cetățeni ruși, cărora le este interzis accesul în țară, printre aceștia fiind și Vladimir Putin.

COMENTARIUL LUI DMITRI MEDVEDEV: "În primul rând, nimeni nu merge în Moldova acum. Poate cândva mai târziu... Iar în al doilea rând, nu mai există o astfel de țară - Moldova. Șefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai patriei. Și nu are rost să vorbesc cu ei despre nimic. Oamenii să se ocupe de ei. În cele din urmă, să decidă cine sunt - moldoveni sau români. P.S. Dacă, desigur, tot felul de Receani și Sandu vor înțelege și vor respecta suveranitatea Transnistriei""

În scurt timp, și Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a declarat că Republica Moldova „face acum tot posibilul pentru a deveni o țară neprietenoasă Rusiei” și că el regretă acest fapt.

Oficialii de la Chișinău au reacționat prompt la declarațiile celor doi ștabi ruși.

DOINA GHERMAN, deputat PAS: "Dmitri Medvedev a declarat că ”așa o țară nu mai există”. Între timp, aici, în plenul Parlamentului, niște deputați, aleși ai poporului, rup efectiv cămășile de pe ei și se bat pentru interesele unei țări, care, de fapt, consideră că Republica Moldova nu există. Delirul și aberațiile iau amploare atât la Moscova, cât și aici."

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a notat într-un comunicat că „nu va comenta limbajul absolut inacceptabil al declarațiilor unor oficiali ruși”, iar ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, va fi convocat la minister pentru a i se cere explicații.

Purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că Vladimir Putin nu este singura persoană care se află pe lista secretă a cetățemilor ruși care nu au voie să intre în Republica Moldova.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: "Prim-ministrul Dorin Recean a menționat clar că în Republica Moldova există o listă de cetățeni din Federația Rusă, cărora le este interzisă intrarea în țară și noi tot îi trimitem înapoi în țara de origine. Lista nu este publică și nimeni, care nu trebuia să intre, nu intră. Toți cei care propagă și seamănă război nu sunt bineveniți. Premierul a punctat cu subiect și predicat că Rusia trebuie să respecte cetățenii și instituțiile Republicii Moldova."

Nu este prima dată când autoritățile de la Chișinău vorbesc despre refuzul de intrare pentru cetățeni ai Federației Ruse, care ar promova războiul ruso-ucrainean sau care ar fi implicați în acțiuni de destabilizare. Pe 17 aprilie, liderului din Tatarstan, Rustam Minnikhanov, i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. Acesta este unul dintre membrii cheie ai partidului „Edinaia Rossia”, controlat de preşedintele rus, Vladimir Putin. Anterior, interpretul Filip Kirkorov, care a venit pentru a susține un concert la invitația Partidului Șor, nu a fost lăsat să iasă din Aeroportul Internațional Chișinău și a făcut cale întoarsă.

Opinia ta contează. Comentează!