Jurnalul orei 15, 14 Ianuarie
Prezentat de Călin Jucovschi
Teatrul „Mihai Eminescu” începe anul 2026 cu premiera spectacolului „Richard al III-lea”. Piesa lui William Shakespeare este despre putere și prețul ei, despre tăcere și complicitate, despre răul care nu apare brusc, ci este tolerat pas cu pas, spune regizorul Petru Hadrâcă.
Rada Supremă a Ucrainei a susținut numirea lui Denis Șmigal în funcția de viceprim-ministru și ministru al Energiei. 248 de parlamentari au votat în favoarea deciziei. Tot astăzi, parlamentul ucrainean l-a votat pe Mihail Fedorov drept ministru al Apărării al Ucrainei, în locul lui Șmigal.
Creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Ziua are o dublă semnificație, marcând totodată începutul Anului Nou după calendarul iulian. Sute de oameni au fost de dimineață la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău, unde s-au rugat de sănătate, pace și liniște sufletească.








