Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la aproximativ 127 de miliarde de lei, cu peste 14 miliarde mai mult decât anul trecuta
Economic 20 noiembrie 2025, 20:46 | 8808

Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la aproximativ 127 de miliarde de lei, cu peste 14 miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Peste 60% din această sumă reprezintă datorie externă. Experții susțin că împrumuturile se fac în condiții preferențiale. Oamenii de rând însă nu prea înțeleg ce este o datorie publică și cum le influențează aceasta viața de zi cu zi.

MARIN GOSPODARENCO, expert în economie: "Avem undeva 127-128 de miliarde de lei dintre care datoria de stat externă e în jurul la cifra de 80 miliarde și respectiv datoria de stat internă avem la 48 de miliarde de lei. Nu este nici mult, nu este nici puțin, dacă vorbim de ponderea în PIB de 36-37% este o datorie de stat sustenabilă, luând în considerare că acordul care a fost semnat în 1992 la Maastricht prin are s-a format Uniunea Europeană efectiv stabilește pentru țările Uniunii Europene un plafon de 60%. Noi suntem acuma la 36-37 din PIB."

În proporții, datoria de stat externă este 62,4%, iar datoria de stat internă – 37,6%. „Republica Moldova se împrumută în condiții preferențiale”, afirmă expertul Marin Gospodarenco.

MARIN GOSPODARENCO, expert în economie: "Rata dobânzii cu care achităm noi creditele este de 0,02% până la 6%. Dacă vorbim despre portofoliu ratei dobânzii, în jur de 62% noi ne-am împrumutat la rata dobânzii între 0.02% până la 2%."

Potrivit expertului, multe țări europene sunt și mai îndatorate.

MARIN GOSPODARENCO, expert în economie: "Dacă vorbim despre România, avem o datorie publică în raport cu PIB-ul de circa 55%. Republica Moldova are 36,37%, România - 55%. Lituania - sub 40%. Bulgaria are cea mai mică datorie din Uniunea Europeană, undeva 22% din PIB."

Important este ca aceste credite să fie canalizate în infrastructura critică, drumuri, școli, spitale, spune expertul.

Noi am ieșit în stradă să-i întrebăm pe oamenii de rând ce știu despre datoria de stat.

Potrivit Ministerului Finanțelor, principalii creditori sunt Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.

Opinia ta contează. Comentează!