Un bărbat de 38 de ani și-a pierdut viața după ce a fost tamponat de o mașină în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a drumului
Un accident tragic s-a produs în apropierea satului Egorovca din raionul Fălești. Un bărbat de 38 de ani și-a pierdut viața după ce a fost tamponat de o mașină în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a drumului.
Potrivit Poliției, la volanul automobilului se afla un tânăr de 23 de ani. În urma impactului cu pietonul, șoferul a frânat brusc, iar mașina s-a răsturnat pe acostament. Bărbatul lovit a fost transportat la Spitalul Raional Fălești, însă a decedat la scurt timp din cauza traumatismelor suferite. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.








