Chișinăul găzduiește cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ClassFest Acting Lab
Chișinăul găzduiește cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de teatru ClassFest Acting Lab. Tema din acest an este dedicată operei lui William Shakespeare, reinterpretată prin forme contemporane. La eveniment participă reprezentanți ai școlilor de teatru din opt țări. Deschiderea a început cu o piesă jucată de studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Ideea de reinterpretare prin forme contemporane a operei lui Shakespeare îi aparține regizorului Iulian Bubuioc.
IULIAN BUBUIOC, regizor: "Eram într-o librărie și am văzut mai multe cărți cu coperțile generate prin Inteligența Artificială și am zis că eu cred că aceste viziuni alternative, acest Shakespeare, s-ar pupa foarte bine cu ideea de postironie, adică să facem mișto, să ironizăm pe seama artiștilor care își creează produsul, arta cu ajutorul AI-ului."
La festival s-au înscris aproximativ 80 de studenți din opt țări.
Cele patru laboratoare de creație pentru participanți vor fi coordonate de artiști și pedagogi din Polonia, România și Austria.
SVETLANA TARTAU, director artistic al Festivalului ClassFest: "Studenții vor învăța noile estetici, vor învăța să se miște, să imptrovizeze și vor fi tot timpul cu gândul la Shakespeare. În ultima zi, vor prezenta un mic moment, creat de ei în această săptămână."
PIOTR MATEUSZ WACH, profesor Academia Națională de Arte Teatrale, Polonia: "Vrem să știm ce se întâmplă în teatrele din Moldova și sunt foarte curios față de studenții de aici: cine sunt, ce fel de oameni sunt, ce le lipsește, la ce visează."
ARCADIE RUSU, manager Centrul Independent Coreografie, România: "Abia aștept să-i cunosc și, în funcție de asta, să pot să creez cu ei, să întru în laboratorul de lucru, pentru că eu sunt un om al practicii, mai puțin al teoriei."
CARLO BOSO, fondator Academia Internațională de Arte și Spectacole din Versailles: "De ce William Shakespeare? Pentru că și astăzi putem observa că el vorbește despre problemele lumii. Este vorba despre confruntarea dintre iubire și dorința de putere."
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru și Film ClassFest Acting Lab este organizat de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din capitală. Evenimentul se va desfășura până în 14 noiembrie.








