România, sprijin în reformarea justiției
Justiţie 23 martie 2023, 17:44 | 533

Judecătorii care nu înțeleg că actul justiției trebuie făcut cu dreptate, nu au ce căuta în sistem. Este opinia președintelui Comisiei juridice, disciplină și imunități a Camerei Deputaților a României, Laura Vicol, care efectuează o vizită la Chișinău. Într-o conferință de presă, Laura Vicol a subliniat că în sistemul judecătoresc trebuie aduși oameni puternici, care să contribuie la împărțirea dreptății.

LAURA VICOL, președintele Comisiei juridice a Parlamentului României: "Un stat puternic nu funcționează numai decât dacă are instituții puternice. Ele sunt menținute de către oameni. Atâta vreme cât aveți oameni integri care să înfăptuiască actul justiției într-un mod corect, atunci veți putea spune că aveți un sistem puternic."

Referindu-se la blocajul din sistemul de justiție Laura Vicol a declarat că în Republica Moldova este o situație fără precedent. Și în România au existat astfel de probleme, însă ceea ce se întâmplă aici întrece cu mult orice situație similară din alte părți, a remarcat oficialul de la București. Declarațiile au fost făcute după ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Camera deputaților din România.

LAURA VICOL, președintele Comisiei juridice a Parlamentului României: "Cu siguranță că vom continua această colaborare. Noi pentru oameni muncim, pentru oameni suntem aici, deoarece pe oameni îi reprezentăm."

”Avem o obligație morală să continuăm ședințele comune”, a declarat la rândul său vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova, Veronica Roșca.

VERONICA ROȘCA, vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități: "Republica Moldova are nevoie mai mult ca niciodată de un ajutor frățesc ce ține de armonizarea legislației. De asemenea, suntem într-o procedură complexă de reformare a justiției aici la Chișinău. Știm că România are o experiență vastă pe dimensiunea reformei în domeniul legislației conexe."

Parlamentarii români s-au întâlnit cu ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul întrevederilor au fost abordate subiecte de actualitate, inclusiv parcursul european al Republicii Moldova

Opinia ta contează. Comentează!