Motorina trece peste 28 de lei, iar benzina se apropie de 29 de lei litrul
Prețurile la pompă explodează din nou. Motorina trece peste 28 de lei, iar benzina se apropie de 29 de lei litrul, după ce cele două tipuri de carburanți se scumpesc peste noapte cu 51 și, respectiv, 24 de bani.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit că, de sâmbătă până luni, motorina standard va putea fi vândută cu 28 de lei și șapte bani, iar benzina A95 va costa cel mult 28 de lei și 96 de bani litrul. ANRE menționează că escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și reluarea acțiunilor militare în regiune determină creșterea cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere, indicator ce influențează direct formarea prețurilor pe piața internă.








