Jurnalul orei 17, 1 Iulie
Jurnalul orei 17:00 1 iulie 2022, 18:45 | 678

Prezentat de Eugenia Apostu

De astăzi, plătim șase lei pentru o călătorie cu troleibuzul sau autobuzul. Ca mai în toate cazurile, opiniile cetățenilor sunt împărțite. Unii spun că biletul e prea scump, având în vedere halul în care arată unele unități de transport. Alții salută noul tarif. Am întâlnit și pensionari, care deși circulă gratuit, afirmă că sunt gata să-și plătească călătoria. Ce mai spun oamenii, vedeți în reportajul nostru.

Tariful la energie electrică rămâne stabil încă cel puțin două luni. Prețul mediu ponderat pentru luna iulie este de 65,3 dolari pentru un megawatt/oră. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.

Urmărirea penală în privința fostului șef al Agenției Servicii Publice, Serghei Railean, s-a încheiat, iar dosarul urmează a fi trimis în judecată. Acesta este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice. Potrivit procurorilor, fostul șef al ASP a emis ilegal zeci de buletine de identitate și pașapoarte persoanelor afiliate lui Vladimir Plahotniuc.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE