Locuitorii satului Sadova, Călărași, au luat lucrurile în serios și au început să se vaccineze
Social 21 mai 2021, 19:48 | 1329

Reticența cetățenilor față de procesul de vaccinare anti-COVID scade. Tot mai mulți oameni vor să se imunizeze, pentru a evita infectarea și răspândirea virusului. Un exemplu de urmat este dat de locuitorii din Sadova, raionul Călărași. Unii săteni s-au vaccinat deja cu prima doză și așteaptă rapelul, iar alții s-au înregistrat și așteaptă să fie invitați la vaccinare de către medicului de familie.

Totuși, încă mai sunt locuitori care refuză vaccinul.

Acum o lună, la Sadova, a fost deschis un centru de vaccinare, iar asistenta medicală, Galina Vulpe, responsabilă de administrarea serului, ne-a spus că numărul celor înregistrați în lista de așteptare crește de la o zi la alta.

GALINA VULPE, asistentă medicală: "Avem 26 de persoane vaccinate cu Sputnik, avem peste 150 de persoane vaccinate cu AstraZeneca, iar în luna iunie trebuie să fie vaccinate cu a doua doză. Noi nu administrăm chiar în fiecare zi vaccinul."

Serul cu care sunt vaccinați sadovenii este păstrat la Oficiul medicilor de familie din localitate.

GALINA VULPE, asistentă medicală: "Noi odată în lună primim vaccinul de la Centrul Medicina Preventivă din Călărași. Este livrat cu termos special pentru a putea fi păstrată temperatura constantă. Mai avem vaccin pentru care este contraindicat înghețul. Timp de o oră venim cu pungile și punem vaccinul în acest frigider. Noi în fiecare zi verificăm temperatura, avem și indicatoare, care ne dau de știre dacă se respectă sau nu temperatura corespunzătoare."

Până la ora actuală, în Republica Moldova, s-au vaccinat împotriva COVID-19 peste 275 de mii de persoane.

Opinia ta contează. Comentează!