Două scurtmetraje produse în R. Moldova, prezentate în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Cannes
Cultură 25 mai 2022, 17:08 | 2214

Două scurtmetraje produse în Republica Moldova sunt prezentate astăzi, în premieră, la Festivalul de Film de la Cannes. Alte trei pelicule produse la Chișinău participă la evenimentul ”Cannes Film Market”. Cât de grea a fost calea până la celebrul festival, aflați din cele ce urmează.

Scurtmetrajul „Nocturnă” turnat de Dumitru Stoianov este prezentat în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Acesta a fost inclus în colecția „Romanian Short Waves 2022” în cadrul secțiunii paralele Short Film Corner, alături de alte 12 filme de scurtmetraj. Filmul a fost ales din peste 9000 de pelicule pentru a fi proiectat pe marele ecrane de la Cannes. Scurtmetrajul prezintă istoria unei mame, care își caută cu disperare copilul, fără să știe dacă mai e viu măcar.

Rolul principal îl joacă Ana Tkacenko. Ea zice că a încercat să surprindă sentimentele părintești ale unei mame.

ANA TKACENKO, actriță: "Comunicam foarte des, îmi spunea la ce filme să mă uit, îmi vorbea despre subiectul filmului, îmi spunea ce muzică să ascult. Ca în cele două nopți de filmare propriu-zisă, Dumitru să interzică tuturor din echipa artistică și cea de producție să vorbească cu mine. Mi s-a luat telefonul mobil și am lucrat la acest film."

Ana povestește că a trăit drama personajului său ca pe una proprie.

ANA TKACENKO, actriță: "Am vorbit foarte mult cu mama mea despre acest subiect. Am văzut niște reacții vii ale mamei mele, cum îi sclipeau ochii când o întrebam cum ar reacționa dacă s-ar întâmpla așa ceva."

La Cannes a ajuns și pelicula „Eu Sunt Dorin”, în regia lui Valeriu Andriuță. Acest film a fost nominalizat la premiile Gopo, în categoria „Cel mai bun scurtmetraj”.

Iar în cadrul evenimentului Cannes Film Market, eveniment dedicat exclusiv industriei cinematografice și organizat la fel de autorii Festivalului Internațional, este prezentat lungmetrajul ”Varvara”, regizat de Anatol Durbală. Filmul reprezintă o producție ambițioasă, care întrunește peste 70 de actori din câteva țări. Protagonistul este un tânăr, care se ciocnește în viața sa cu mai multe probleme existențialiste și încearcă să le rezolve.

ANATOL DURBALĂ, regizor: "Ar fi individul împotriva sistemului. Când zic asta, nu mă refer la latura politică sau financiară, ci mai ales la cea morală, spirituală."

Filmările s-au încheiat în iarna anului curent, iar în toamnă ar putea fi premiera.

ANATOL DURBALĂ, regizor: "A fost în așa-zisa „rough cut”, adică stare crudă. Filmul este încă pe masa de montaj, este la primul draft. Și necesită încă foarte mult lucru la post-producție."

La Cannes Film Market sunt prezentate și alte două lungmetraje din Republica Moldova: „Carbon”, în regia lui Ion Borș, și „Tunete”, în regia lui Ioane Bobeica.

Cannes Film Market este unul dintre cel mai mari evenimente de acest fel din lume, reunind producători, regizori și alți profesioniști din domeniu, care își prezintă creațiile și stabilesc viitoare colaborări internaționale. În acest an, cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes are loc în perioada 17-28 mai.

Opinia ta contează. Comentează!