Avocații au protestat la Parlament
Politic 21 ianuarie 2022, 20:11 | 1400

Deputații au votat astăzi în lectura a doua un amendament la Legea avocaturii, care a încins spiritele în rândul avocaților. Dimineață, mai mulți apărători au protestat în fața legislativului, cerând excluderea amendamentului propus de șefa Comisiei juridice, Olesea Stamate. Urmare a discuțiilor cu avocații, documentul a fost modificat și votat.

Înainte de votarea proiectului, deputatul PAS Olesea Stamate a mers și a discutat cu avocații. La negocieri, aceștia au cerut o amânare de două săptămâni, timp în care să fie organizate consultări publice.

OLESEA STAMATE, deputat PAS: "Sub rezerva sau promisiunea din partea avocaților că în această perioadă nu vor accede în profesie persoane cu reputație compromisă. Nu știu ce rezolvă aceste săptămâni, propun să avem discuție în fracțiune dacă votăm acum sau amânăm."

După ce a fost anunțată o pauză, majoritatea parlamentară a votat proiectul. Urmare a reacției Uniunii Avocaților, a fost votat un nou amendament ce vizează garanțiile pentru avocați. Versiunea votată astăzi în Parlament menține garanțiile/imunitatea pentru aceștia în caz de percheziție, cu excepția actelor de corupție. Așadar, în cazul percheziționării avocaților, acordul Uniunii Avocaților este necesar în toate cazurile, cu excepția infracțiunilor de corupere pasivă, activă și trafic de influență, precum și în cazurile reținerii în flagrant. De asemenea, în timpul percheziției, va putea fi prezent decanul Baroului sau al unui avocat desemnat de acesta. Documentul mai stabilește că judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să acceadă în avocatură, vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului.

Opinia ta contează. Comentează!