Jurnalul orei 17, 27 Februarie
Jurnalul orei 17:00 27 februarie 2024, 17:43 | 532

Prezentat de Vasile Luchianu

Regimul de la Tiraspol neagă informațiile potrivit cărora, la un congres al „aleșilor locali de toate nivelurile”, programat pentru ziua de mâine, aceștia vor cere Rusiei anexarea regiunii transnistrene. „Este o încercare de tensionare a situației”, a declarat pentru presa din stânga Nistrului Galina Antiufeeva, care se prezintă drept vicepreședinte al consiliului suprem de la Tiraspol. Reacția acesteia vine la o săptămână de când opozantul din regiunea separatistă, Ghenadie Ciorba, a semnalat despre intențiile de alipire ale aleșilor locali. Tot atunci, autoritățile de la Chișinău anunțau că nu există temei ca situația din regiune să se agraveze.

Trimiterea de trupe occidentale terestre în Ucraina nu ar trebui exclusă în viitor. Declarația a fost făcută de preşedintele Franței, Emmanuel Macron, la finalul unei conferinţe internaţionale pentru sprijinul Ucrainei, care a avut loc ieri la Paris. Liderul de la Élysée a precizat însă că în această etapă „nu există un consens” pentru un astfel de scenariu. În cadrul conferinței, lideri din 20 de țări au convenit asupra creării unei noi coaliții, care va furniza muniții și rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei. Macron a precizat că liderii au stabilit cinci acțiuni pe care le vor întreprinde. Printre acestea – apărarea Republicii Moldova, care este „amenințată direct” de ofensiva Rusiei în Ucraina.

Încă un lăcaș de cult a părăsit Mitropolia Moldovei și a aderat la Mitropolia Basarabiei. Este vorba despre biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Hîncești, condusă de preotul paroh Alexandru Noroșean. În urma acestui anunț, Episcopia de Ungheni și Nisporeni a transmis că „Sfintele Taine care vor fi săvârșite mai departe de către preotul cu pricina nu vor fi valabile”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie