Compania poloneză a început să livreze gaze naturale în Republica Moldova printr-un partener din Ucraina
Economic 26 octombrie 2021, 15:46 | 1227

După ce Gazprom a amenințat că va sista livrarea gazelor, dacă guvernul de la Chişinău nu achită integral o pretinsă datorie, Republica Moldova a efectuat, pentru prima dată, o achiziție de control de gaze naturale din surse alternative. Guvernul a semnat un contract pentru achiziția a un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat „Energocom” și o companie poloneză. Valoarea contractului nu a fost divulgată.

În premieră, Republica Moldova a procurat gaze naturale de la un alt furnizor decât Gazprom. Este vorba de compania poloneză PST, care a fost selectată de Energocom urmare a unei licitații. Volumele necesare au început a fi livrate astăzi, începând cu ora 7:00.

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA: "Este prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova. La tenderul anunțat, Energocom a primit șapte oferte. Achiziția de probă vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale."

Președintele consiliului de administrație al companiei poloneze PST, Pawel Majewski, a declarat că este angajat în principiul solidarității energetice, pe care îl percepe ca pe o condiție prealabilă pentru buna funcționare a pieței de gaze din Uniunea Europeană și din țările vecine.

PAWEL MAJEWSKI, președintele Consiliului de administrație al PGNiG SA: "Călăuziți de acest principiu, am decis să participăm la licitația al cărei scop era să furnizăm urgent gaz pentru Moldova, care a întâmpinat probleme cu livrările din Rusia. Credem că dificultățile actuale vor încuraja Moldova să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze, să se integreze în continuare în Uniunea Europeană și să implementeze reglementările UE privind gazele naturale."

Deocamdată nu se știe cât a achitat Republica Moldova pentru cantitatea de gaze contractată din Polonia. Prim-ministrul, Natalia Gavrilița, a declarat în cadrul unei emisiuni TV, că prețul este „secret comercial”.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: "Am primit prima cantitate de gaz foarte mică, de probă, dar am reușit o procurare pe piața internațională. În contractele de acest tip standard pe piața europeană, prețul nu este indicat și aceasta se face pentru a menține cumva concurența pe această piață. Este considerat un secret comercial. Este un preț de piață și toată lumea se poate uita aproximativ care sunt prețurile. Suntem în zona a 1000 de dolari pe 1000 de m3, în această regiune, nu pot spune exact prețul, este și o condiție a contractului, prețul nu este divulgat."

Gazul va fi livrat prin punctul de colectare de la granița moldo-ucraineană. La implementarea contractului, PST va coopera cu Grupul ERU, care este un partener principal al PGNiG în Ucraina. Urmare a scăderii presiunii din rețeaua de gaze, Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgenta pentru 30 de zile.

Opinia ta contează. Comentează!