PCCOCS a decis să nu ridice calculatoarele în timpul perchezițiilor într-o casă conspirativă a lui Veaceslav Platon
Politic 10 august 2021, 21:20 | 1860

În timpul perchezițiilor efectuate într-o casă conspirativă a lui Veaceslav Platon, procurorii au decis că nu e cazul să verifice și calculatoarele. Despre acest lucru a anunțat astăzi președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Ion Caracuian, susține că subalternii săi nu aveau dreptul să se atingă de computere.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Am aflat că a fost decizia PCCOCS să nu confiște calculatoarele care au fost găsite la momentul când se investiga gruparea care încerca să fileze un judecător. Decizia a fost să sechestreze doar două telefoane. PCCOCS a decis că acele calculatoare depistate la locul crimei să nu fie sechestrate, zicând că nu au treabă cu obiectul investigației. Asta înainte să se documenteze ce e în aceste calculatoare și ca să poată într-adevăr să facă această concluzie."

Șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Ion Caracuian, susține că respectivele calculatoare nu au fost sechestrate, deoarece ele nu aparțineau persoanei percheziționate.

ION CARACUIAN, șeful PCCOCS: "Noi am efectuat acțiuni de urmărire penală pe un caz concret și respectiv noi nu avem dreptul să perchiziționăm altceva decât ceea ce ține de persoana asupra căruia plana bănuiala rezonabilă că ar fi fost implicat în infracțiunea investigată. Și normal că noi am mers acolo doar pentru asta, asta era autorizat și asta am efectuat. Mai departe noi chiar nu avem dreptul."

Amintim că Jurnal TV a intrat în posesia informației stocate în unul dintre calculatoare. Acolo au fost găsite fișiere cu linkuri la conturi false de Facebook, poze și mesaje denigratoare împotriva Maiei Sandu. Totodată, au fost găsite un video trucat cu Ilan Șor și Maia Sandu la aceeași masă. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a confirmat că a efectuat percheziții în dosarul inviolabilității vieții personale a unui judecător, dar a precizat că la fața locului nu au fost ridicate calculatoare, ci doar două telefoane mobile.

Opinia ta contează. Comentează!