Polonia a prelungit restricțiile
Externe 2 septembrie 2020, 15:42 | 605

Restricțiile instituite de Polonia pentru zborurile din peste 40 de state cu risc epidemiologic crescut au fost prelungite până pe 15 septembrie. Printre țările vizate se numără și Republica Moldova.

Excepție fac persoanele care sunt soți sau copii ai cetățenilor polonezi, ori cei rămași în îngrijire. Pot intra pe teritoriul țării și străinii care dețin un card polonez, șefii misiunilor diplomatice și membrii personalului diplomatic și consular al misiunii, persoane cu rang diplomatic și familia lor. De asemenea, în Polonia au acces persoanele care au dreptul de ședere permanentă sau temporară,cei care au dreptul de a lucra pe teritoriul țării, dar și elevii și studenții străini care își fac studiile în această țară.

Opinia ta contează. Comentează!