Șeful Direcției Plăți în Avans a AIPA, Ștefan Eremia, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
Justiţie 7 august 2026, 16:42 | 287

Șeful Direcției Plăți în Avans a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Ștefan Eremia, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El a fost reținut, zilele trecute, într-un dosar penal pentru trafic de influență. Funcționarul pledează nevinovat și susține că acuzațiile ce i se aduc sunt false.

Ștefan Eremia a declarat că cele 75 de mii de euro, pe care le-a menționat în declarația de avere și interese, ar fi fost obținute la nuntă grație oaspeților și rudelor. La rândul său, procurorul a precizat că cele 2,5 milioane de lei, păstrate în cutiile pentru pantofi de Eremia, i-ar aparține unui apropiat al său. Angajatul AIPA a fost reținut în 5 august, pentru că ar fi primit 130 de mii de lei de la reprezentantul unei companii, pentru a-l ajuta să obțină subvenție. În declarația de avere pentru anul 2025, Ștefan Eremia a indicat un salariu de peste 351-a de mii de lei, în timp ce soția sa a fost remunerată cu aproximativ 381-a de mii de lei. Funcționarul a declarat venituri de aproape 100 de mii de euro provenite din evenimente de familie, inclusiv 75.750 de euro de la nuntă și alte sume de bani. În perioada 2018–2022, Ștefan Eremia a fost șef al Serviciului Teritorial Hâncești al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cu sediul în municipiul Hâncești.

Opinia ta contează. Comentează!