Șefa Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, pleacă din funcție, după atacul cibernetic de proporții
Social 28 octombrie 2026, 21:13 | 165

Securitatea cibernetică precară aduce prima demisie. Șefa Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, pleacă din funcție. Decizia a fost anunțată de premierul Vasile Tofan, în contextul atacului fără precedent, în urma căruia au fost sustrase datele personale a 750.000 de cetățeni. Interimatul funcției va fi asigurat de Artiom Cociu. Autoritățile încă investighează amploarea atacului, iar mulți oameni spun că încearcă să se protejeze de posibile fraude ce ar putea urma după furtul de date.

VASILE TOFAN, premierul Republicii Moldova: “Am convenit cu doamna Nicoleta Colomeeț, directoarea AGE, ca dumneaei să se retragă din funcție. Temporar, ca interimar, va fi numit Artiom Cociu ca director la AGE. Servicii ca EVO sau MCabinet sunt exact serviciile care popularizează instrumentele electronice. Dar acum trebuie să înclinăm mai mult balanța nu atât de mult pe popularizare, ci spre securitatea lor.”

Artiom Cociu are o experiență de peste 17 ani în consultanță, tehnologie și administrație publică. A coordonat Unitatea de Livrare a Prim-ministrului și a contribuit la dezvoltarea unor platforme guvernamentale. De asemenea, a analizat activitatea Agenției de Guvernare Electronică și a Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

Nicoleta Colomeeț a declarat că pleacă din funcție din proprie inițiativă și cu sentimentul de responsabilitate pentru ceea ce a reușit să facă.

NICOLETA COLOMEEȚ, fosta șefă a Agenției de Guvernare Electronică: “Ultimele zile ne-au pus în fața uneia dintre cele mai dificile provocări. Incidentul cibernetic este grav, iar impactul său continuă să fie analizat. Securitatea infrastructurii digitale și protecția datelor oamenilor trebuie să fie priorități absolute.”

În cadrul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a atras atenția că nu doar țara noastră este ținta atacurilor cibernetice.

VASILE TOFAN, premierul Republicii Moldova: “Țara noastră este ținta unor atacuri cibernetice coordonate de amploare. Nu vorbim doar despre un incident izolat. Avem indicii despre o campanie mai largă cu implicarea unor actori statali străini. Serviciile competente investighează inclusiv implicarea lor în incidentul recent. Sunt vizate nu doar datele cetățenilor, dar și infrastructura digitală a statului. Trebuie să tratăm securitatea cibernetică drept o chestiune de siguranță națională.”

În stradă, oamenii ne-au spus că încearcă să nu acceseze link-uri suspecte și să nu accepte apeluri telefonice din străinătate.

Marți, 27 octombrie, autoritățile au anunțat că au fost extrase ilegal datele personale asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri. Atacurile au avut loc în perioada 19–23 octombrie. Potrivit estimărilor preliminare, au fost extrase informații personale precum numele, data nașterii, numărul membrilor familiei, statutul de asigurat, mărimea prestațiilor sociale, dar și informații financiare și istoricul plăților prin MPay. Autoritățile au identificat cel puțin 700 de adrese unice de pe care au fost lansate atacurile cibernetice, însă nu cunosc locația exactă.

Opinia ta contează. Comentează!