Jurnalul orei 15, 26 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 26 octombrie 2021, 17:18 | 820

Prezentat de Eugenia Apostu

Începând de astăzi, cetățenii Republicii Moldova nu mai pot călători în Italia fără un temei justificat al călătoriei. Măsura este valabilă cel puțin până pe 15 decembrie. Anunțul a fost făcut de Ambasada Moldovei în Italia, care precizează că, la intrare în peninsulă, cetățenii moldoveni trebuie să prezinte și un test molecular negativ la COVID sau unul antigen. Certificatele de vaccinare ca alternativă testului nu sunt acceptate.

Misiunea medicilor din Republica Moldova detașați în județul Iași, unde ajută la tratarea pacienților Covid, se încheie mâine, 27 octombrie. Până acum, cei 32 de specialiști au acordat asistență pentru 163 de pacienți.

Sezonul de încălzire în apartamente se amână. Deși consumatorii din Chișinău urmau să fie conectați la căldură încă la sfârșitul săptămânii trecute, majoritatea locuitorilor capitalei îngheață în continuare în case. Până acum doar o treime au fost conectați la agentul termic. Asta în timp ce, noaptea, minimele termice au ajuns la minus trei grade. Potrivit autorităților municipale, căldura întârzie deoarece Termoelectrica nu poate face față cerințelor după ce a trecut de la gaz la păcură. De cealaltă parte, instituția susține că locatarii blocurilor pot fi conectați la solicitare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie