Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, își păstrează funcția, la fel și întregul Colegiu de comisari europeni
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, își păstrează funcția, la fel și întregul Colegiu de comisari europeni. Plenul Parlamentului European a respins astăzi cele două moțiuni de cenzură împotriva conducerii executivului comunitar.
Majoritatea proeuropeană din legislativul de la Strasbourg a fost, din nou, colacul de salvare. Prima moțiune, depusă de grupul „Patrioți pentru Europa”, a fost respinsă cu 378 de voturi contra, 179 de voturi pentru și 37 de abțineri. A doua moțiune, depusă de Grupul Stângii, a fost respinsă cu 383 de voturi împotrivă, 133 de voturi pentru și 78 de abțineri. După ce eurodeputații au asigurat rămânerea în funcție a șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a scris pe platforma X că va continua să colaboreze strâns cu Parlamentul European pentru a aborda provocările pe care le întâmpină Europa.








