Jurnalul orei 17, 23 Decembrie
Prezentat de Vasile Luchianu
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 12 rănite într-un atac masiv cu rachete și drone rusești asupra mai multor regiuni din Ucraina, în noaptea de luni spre marți. Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a atacat „întreaga infrastructură a vieții”. Mai multe regiuni din vestul țării „sunt aproape complet fără electricitate”, a precizat Ministerul Energiei de la Kiev.
O nouă ședință de judecată în dosarul „frauda bancară”, ultima din acest an, s-a desfășurat astăzi fără prezența lui Vladimir Plahotniuc, a unuia dintre avocații săi, dar și a martorilor de partea apărării. Fostul șef al PD ar fi ales să mai studieze dosarul. Deoarece apărătorii nu au asigurat prezența vreunui martor în instanță, ședința a continuat cu cercetarea probelor scrise.
Trei focuri de armă au fost trase în noaptea de 18 spre 19 decembrie, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru, iar pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, după ședința Guvernului. Aceasta spune că ar fi fost vorba despre o defecțiune la armă, iar autoritățile așteaptă rezultatele expertizei. Unii experți afirmă că situația ridică semne de întrebare privind reacția autorităților și strategia de comunicare publică, urmare a scandalului cu împușcături.








