Alertă de tsunami în Indonezia
Externe 18 aprilie 2024, 20:09 | 221

Alertă de tsunami în Indonezia, după ce a erupt vulcanul Ruang. Mii de oameni au fost evacuați. Aeroportul din apropiere a fost închis temporar, pentru că cenușa vulcanică s-a răspândit din aer, scrie Reuters.

În 24 de ore au fost înregistrate cinci erupții... Vulcanul de 725 de metri de pe insula Ruang a aruncat în aer o coloană de lavă, roci incandescente și cenușă pe o distanță de până la trei kilometri. Autoritățile sunt îngrijorate că o parte a muntelui s-ar putea prăbuși în mare și ar putea provoca un tsunami. Consecințele erupției a făcut ca o companie aeriană din Asia să anuleze zborurile cu nouă aeroporturi din estul Malaeziei și Brunei, după ce autoritățile aviatice au pus la îndoială siguranța curselor.

Pe insula Ruang locuiesc aproximativ 838 de oameni. Cei mai mulți au fost evacuați pe cea mai apropiată insulă.

O erupție anterioară a vulcanului Ruang, din 1871, s-a soldat cu 400 de morți. Indonezia are 120 de vulcani activi și face parte din „Inelul de Foc”, o serie de falii seismice din jurul Oceanului Pacific.

Opinia ta contează. Comentează!