Prezentul acord privind tranzitul de gaz între Rusia şi Ucraina expiră la finalul acestui an şi Moscova a anunţat că ia în considerare încheierea unui acord pe termen scurt cu Kievul, întrucât are nevoie de timp pentru a termina de construit conductele care ocolesc Ucraina pentru a continua exporturile de gaz spre Europa, cea mai mare piaţă a sa pentru exporturile de gaz.

Cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate în Brasilia, la finalul summitului BRICS, Putin a salutat încetarea ostilităţilor între forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi în două dintre punctele tensionate din estul Ucrainei.

Putin a declarat presei că nu are în prezent planuri de a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski înainte de summitul în patru dedicat situaţiei din Ucraina.

Progresele realizate în convorbirile dintre Moscova şi Kiev pe 1 octombrie au părut să deschidă calea pentru primul summit Ucraina-Rusia-Germania-Franţa dedicat conflictului în ultimii 3 ani, notează Reuters.