Asistenții sociali din patru raioane ale Republicii Moldova vor putea ajunge mai ușor la beneficiari
Social 28 mai 2024, 15:44 | 455

Asistenții sociali din patru raioane ale Republicii Moldova vor putea ajunge mai ușor la beneficiari. Patru automobile au fost procurate cu sprijinul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi. Aceste mașini nu sunt suficiente pentru a ajunge la toate persoanele, care au nevoie de asistența socială, dar este un început, ne-au spus responsabilii din aceste raioane.

Alina Postolache este director al Agenției Teritoriale de Asistență Socială Nord. Două dintre cele patru mașini vor fi direcționate asistenților sociali din raioanele Edineț și Râșcani. Funcționarul spune că echipele mobile au mare nevoie de aceste automobile. Asta pentru că majoritatea asistenților sociali nu a beneficiat vreodată de transport de serviciu. Aceștia ajungeau la beneficiari cu propriile mașini.

ALINA POSTOLACHE, director, Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord: "Până acum erau utilizate mașinile oferite de consiliile raionale. Până când va fi hotărârea Guvernului de transmiterea a mijloacelor de transport fixe, nu avem transport pentru niciun raion."

Alte două mașini vor ajunge în raioanele Orhei și Rezina. Procurarea mașinilor a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de Agenția ONU pentru Refugiați în Republica Moldova.

BLANC BERTRAND, director UNHCR Moldova: "Această donație reprezintă încă odată angajamentul Agenției ONU pentru refugiați pentru Guvernul Republicii Moldova. Aceasta face parte din parteneriatul de lungă durată pe care îl avem cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin care am sprijinit Moldova în ultimii doi ani."

Situația este una complicată pentru asistenții sociali din raioane deoarece în ultimii ani aproape că nu s-au făcut investiții, spune ministrul Muncii, Alexei Buzu.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "În aceste raioane serviciile sociale nu dispun de automobile și asta înseamnă că pentru mai multe persoane cu dizabilități serviciile sociale nu sunt la fel de accesibile și prin evenimentul de astăzi o să încercăm să rectificăm această injustiție."

Oficalul a dat asigurări că până la sfârșitul anului curent, în fiecare raion din Republica Moldova vor exista echipe mobile de asistenți sociali.

Opinia ta contează. Comentează!