Jurnalul orei 17, 15 Iulie
Jurnalul orei 17:00 15 iulie 2022, 19:14 | 1011

Prezentat de Vasile Luchianu

Igor Dodon a fost chemat din nou la Procuratura Anticorupție, unde i-a fost prezentat demersul privind prelungirea mandatului de arestare preventivă. La procuratură, Dodon a fost huiduit de către un cetățean. Fostul președinte i-a răspuns omului în același mod, în timp ce făcea declarații în fața presei.

Candidații pentru funcția de judecător sau procuror vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale încă de la etapa admiterii la Institutul Național al Justiției. Un proiect de lege menit să crească nivelul de integritate al judecătorilor a fost votat de Parlament în prima lectură, cu o largă majoritate de 71 de deputați. În timpul dezbaterii proiectului, deputații și-au împărțit însă replici acide și au ironizat pe seama intenției de a curăța sistemul de corupți.

Reforma învățământului superior va costa statul 290 de milioane de lei. Banii vor fi folosiți atât pentru reorganizarea universităților, cât și pentru modernizarea sălilor și a programelor de studii. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Anatolie Topală. Astăzi a intrat în vigoare decizia Guvernului de optimizare a universităților. Oficialul a dat asigurări că, urmare a reformei, atât universitățile, cât și cercetătorii vor beneficia de perspective mai bune. Anul de studii însă ar putea începe cu un deficit de profesori de 2500 de cadre. Nu este clar însă ce măsuri planifică ministerului pentru a încuraja tinerii specialiști să se angajeze.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie