Jurnalul Sportiv, 28 Aprilie
Partida dintre Tottenham și Manchester United s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a 33-a din Premier League. United a condus cu 2-0 după reușitele lui Jadon Sancho și Marcus Rashford. Tottenham a restabilit egalitatea după pauză când au punctat Pedro Porro și Son. În urma rezultatului din această etapă, Manchester United se află pe locul patru în Premier League, cu 60 de puncte, în timp ce Tottenham se află pe poziția a cincea, cu 54 de puncte.
Finala Cupei Italiei 2023 a fost stabilită. Inter și Fiorentina urmează să se întâlnească în ultimul act. Trupa viola a remizat la returul cu Cremonese, 0-0, asta după ce în tur a reușit să învingă, 2-0. Cu o zi mai devreme, Inter a eliminat-o pe Juventus. Fiorentina a jucat ultima dată în finala Cupei Italiei în 2014, atunci când a pierdut meciul, cu Napoli, 1-3. De cealaltă parte cei de la Inter sunt deținătorii trofeului. Finala se va juca pe 24 mai pe Olimpico din Roma.
Un nume important din fotbalul britanic, Harry Redknapp, fost antrenor la Tottenham, anunță că Jude Bellingham are în minte doar un transfer la Real Madrid în perioada următoare. Mijlocașul celor de la Borussia Dormund ar fi ales să respingă toate ofertele venite pe numele său, asta deoarece își dorește să meargă la Real Madrid din sezonul următor, anunță Marca. Sursa citată anterior notează că oficialii Realului și apropiații lui Bellingham s-au aflat în discuții constante în ultima perioadă, iar conducerea "Galacticilor" are mare încredere că va obține semnătura acestuia în vară.
Incidente violente la meciul de baschet Real Madrid – Partizan Belgrad, din Euroliga! Jucătorii s-au luat la bătaie, iar partida a fost suspendată temporar. Conflictul a izbucnit cu două minute înainte de finalul partidei. Marca notează că e cea mai violentă bătaie între jucători din istoria Euroligii, "mama tuturor bătăilor din baschet". Arbitrii au decis să fluiere finalul meciului, deși mai erau pe ceas un minut și 40 de secunde de joc. Niciuna dintre echipe nu mai avea suficienți jucători, după ce 21 de baschetbaliști au fost eliminați!








