România a acceptat extrădarea lui Dorin Stratulat, principalul suspect în cazul omorului de la Strășeni
Justiţie 26 septembrie 2022, 15:28 | 6323

Autoritățile de la București au acceptat extrădarea în Republica Moldova a lui Dorin Stratulat, principalul suspect în cazul omorului de la Strășeni. Acest lucru a fost confirmat de către procurorul general interimar, Dumitru Robu. Acesta a precizat că avocații lui Dorin Stratulat urmează să conteste decizia de a fi extrădat.

DUMITRU ROBU, procuror general interimar: "Statul român a acceptat extrădarea lui. Așteptăm să treacă toate etapele de contestare, examinare și în timpul apropiat, nu este exclus că el o să fie extrădat în Republica Moldova."

Dorin Stratulat a fost reținut în România pe 24 august. Omorul a fost comis în noaptea de 8 spre 9 august, în satul Zubrești, după un chef nocturn acasă la Dorin Stratulat. Printre invitați era și un prieten bun al suspectului - Ion Rusu, în vârstă de 29 de ani, originar din satul Cuizăuca, raionul Rezina. O zi mai târziu, trupul neînsuflețit al tânărului a fost găsit într-o pădure de la marginea satului Zubrești.

Principalul suspect a fugit din Republica Moldova la scurt timp după toate cele întâmplate. Acesta este fiul fostului polițist Ion Stratulat, împușcat mortal în septembrie 2011 pe o terasă din Chișinău de către kickboxerul Ion Șoltoianu. Suspectul este nepotul generalului Nicolae Alexei, socrul lui Ion Stratulat. Dorin Stratulat fusese anunțat în căutare internațională pentru localizare, arest și extrădare.

Opinia ta contează. Comentează!