Iana Popcova a adus pe lume tripleți perfect sănătoși la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău
Bucurie triplă într-o familie din orașul Briceni. Luni, Iana Popcova a adus pe lume tripleți perfect sănătoși la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Inițial, medicii i-au spus femeii că va avea un copil, însă mare i-a fost uimirea și fericirea atunci când a aflat că vor fi, de fapt, trei. Acum, mama și pruncii așteaptă să plece acasă, acolo unde sunt așteptați de primul copil al familiei - Nichita, de opt ani.
Soții au primit vestea că vor avea tripleți, atunci când Iana era la 12 săptămâni de sarcină și a plecat la controlul medical pentru a afla genul copilului. Luni a adus pe lume trei. Prima s-a născut Varvara, apoi Artiom și Vera.
IANA POPCOVA, mama: "Am mers cu soțul la ecografie ca să aflăm genul copilului. Aveam 12 săptămâni. După care ne-au anunțat că vom avea tripleți. Nu ne-am așteptat la așa noutate. Timp de două - trei luni am fost uimiți, dar totuși suntem fericiți."
Nașterea s-a făcut prin cezariană la 35 de săptămâni. Numele copiilor au fost alese de către membrii familiei. Tatăl a ales numele Vera, mama - Varvara, iar feciorul de opt ani s-a gândit la numele Artiom pentru fratele său nou-născut.
IANA POPCOVA, mama: "A fost o intervenție planificată. Știam în ce zi voi naște. Ne-am pregătit, am așteptat. Prima s-a născut Varvara cu o greutate de 1,9 kilograme, apoi Artiom cu o greutate de 2,1 kilograme și Vera care avea cel mai mult - 2,2 kilograme."
Bunica celor patru nepoți spune că mare i-a fost mirarea când a aflat că Iana va aduce pe lume tripleți. Ne-a povestit că se aștepta la gemeni, pentru că au mai fost în familie, dar fericirea a fost triplă.
VALENTINA IVASCIUC, bunica tripleților: "Am fost foarte fericită. La început nu credeam, deoarece noutatea că vor fi tripleți este pentru oricine o surpriză. Suntem bucuroși."
Într-o săptămână copiii și mama urmează să fie externați. Medicii spun că întreaga perioadă de sarcină a decurs foarte bine, fără complicații.
STELA DODU, șefa secției Obstreticală Nr2., IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”: "Sarcina a decurs fiziologic. A fost programată intervenția cezariană. Astfel, 35 de săptămâni de gestație pentru tripleți este un termen foarte favorabil. Copiii nu au avut nevoie de îngrijiri suplimentare. Ei se află lângă mamă și sunt perfect sănătoși."
Anual, în Republica Moldova sunt înregistrate în jur zece de nașteri de tripleți, dintre care trei - patru au loc la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.








