O festivitate grandioasă a avut loc la Barcelona
O festivitate grandioasă a avut loc la Barcelona. Papa Leon al XIV-lea a binecuvântat ultimul turn construit al bazilicii Sagrada Familia, care o face cea mai înaltă biserică din lume. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii desfășurate la exact un secol de la moartea celebrului arhitect Antoni Gaudí, creatorul monumentului inclus în patrimoniul UNESCO.
În prezența regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, și a reginei Letizia, precum și a mii de credincioși și turiști veniți la Barcelona, evenimentul a căpătat o puternică însemnătate simbolică.
Turnul lui Iisus Hristos, care atinge 172,5 metri înălțime și este încununat de o cruce monumentală din ceramică, transformă Sagrada Familia în cea mai înaltă biserică din lume.
Fațada bazilicii a fost scăldată în lumini, iar chipul lui Antoni Gaudí a fost proiectat pe cer, într-un spectacol completat de focuri de artificii și drone.








