Lemnele de foc, la mare căutare
Social 19 septembrie 2022, 17:24 | 2591

Drumul lemnelor de foc, din pădure și până în gospodăriile oamenilor, a devenit acum mai lung și mai anevoios. Unii săteni așteaptă să fie sunați de la primărie, alții - ca lemnele să le fie aduse la poarta casei. Lemnul, cinci metri steri, poate fi cumpărat în două tranșe. Asta presupune cheltuieli duble pentru transport, spun oamenii. Mai norocoși sunt cei, care pot procura lemne din sat, la prețuri mai avantajoase, cum se întâmplă și în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi.

Unii săteni stau mai împăcați, pentru că s-au asigurat demult cu lemne de foc.

Oamenii scutură bine buzunarele, pentru ca sobele să nu le rămână reci. Cei care cumpără lemn de la ocol plătesc de două ori transportul, așa cum prima tranșă de lemn pe care o pot cumpăra este de doar trei metri steri.

La Ocolul Silvic ”Hârbovăț” oamenii sunt chemați conform listelor întocmite de primărie. Prezentarea unui act de identitate este obligatorie, pentru a evita neînțelegerile. A doua tranșă - ceilalți doi metri steri, localnicii ar putea să o primească abia la iarnă.

IGOR POPOV, inginer la Întreprinderea Silvică ”Tighina”: "Dacă luăm până la sfârșitul anului la gospodăria silvică ”Tighina” avem de colectat în jur de șapte mii de metri cubi de lemne. Vom putea elibera la în jur 2600 de persoane, lemne. După Anul Nou vor continua lucrările, toți cei care nu primesc până la Anul Nou, vor primi după Anul Nou, dar neapărat vor primi toți."

Acum, se vinde chiar și nucul, care altă dată era trecut cu vederea, spun pădurarii.

ZINAIDA ROȘIOR, pădurar: "Oamenii au intrat în panică pentru că se tem să nu le deconecteze gazul și cumpără toți, chiar și acei care nu au făcut niciodată focul cu lemne, acum cumpără și ei lemne. Fiecare cumpără după buzunarul lui."

În subordinea Ocolului Silvic ”Hârbovăț” se află șase localități. Prețul lemnului de foc tare este de la 615 lei metru ster, iar pentru cei moale - de la 390 de lei metru ster. Pădurarii nu asigură livrarea lemnelor acasă.

IGOR POPOV, inginer la Întreprinderea Silvică ”Tighina”: "Tot ce ține de încărcatul lemnelor, descărcat oamenii se descurcă pe cont propriu. Primarii știu că cu un transport pot să vină trei familii pentru ca cheltuielile la cei care solicită acei trei metri steri să nu fie atât de mari."

Până acum, peste o sută de familii din localitățile învecinate au procurat cei trei metri steri de lemn.

VASILE BOBEȘ, șef al Ocolului Silvic ”Hârbovăț”: "Până la moment avem eliberați până la 300 de metri steri de lemne în ultimele două săptămâni după recepționarea lucrărilor. S-a recurs și la niște metode de ajutor a populației ca să permită să exploatăm tăierile de la începutul anului 2023 la sfârșitul anului 2022, pentru ca să putem asigura lumea cu lemne."

În lista celor care solicită lemne de foc se înscriu chiar și cei care sunt plecați peste hotare și nu au nevoie de ele. Primăriile încearcă să se descurce pe cont propriu.

RODICA CROITOR, primarul satului Hârbovăț, Anenii Noi: "Primăria va începe tăierile din 1 octombrie a pădurilor pe care le are în gestiunea sa și anul asta e al treilea an consecutiv când efectuăm tăieri și le oferim mai accesibil locuitorilor din Hârbovăț. Lista s-a dublat sau s-a triplat chiar din cauza panicii. Avem și priorități pentru persoanele țintuite la pat, pensionari, invalizi în jur de 300 de lei metru ster de lemn tare."

Recent, a fost lansat site-ul lemne.md, unde oamenii pot afla care este prețul lemnului la cel mai apropiat ocol silvic. Spre exemplu, la Întreprinderea pentru silvicultură ”Cahul” lemnul tare se vinde la 780 de lei metru ster, iar cel moale - cu 477 de lei metru ster. La nord, cei care apelează la Întreprinderea pentru silvicultură Edineț, vor cumpăra lemn tare cu 837 de lei metru ster, cel moale - cu 486 de lei. Cei care vor să cumpere lemn de foc de la Întreprinderea silvică Răzeni vor plăti 756 de lei pentru lemnul tare și 378 de lei - pentru lemnul moale.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie