Maia Sandu, candidat cu acte în regulă
Politic 30 septembrie 2020, 19:14 | 1300

Comisia Electorală Centrală a înregistrat candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Până acum, șase candidați au fost înregistrați. Alți doi au depus lista cu semnături, acestea urmând a fi verificate. Care va fi ordinea prealabilă a candidaților în buletinul de vot - vedeți în cele ce urmează.

Primul în buletinul de vot va fi Renato Usatâi. Acesta este candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”. El va fi urmat de Andrei Năstase, înaintat de Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”. Pe poziția a treia în buletinul de vot va fi candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu. Igor Dodon, care s-a declarat candidat independent, va fi al patrulea în buletinul de vot, iar Violeta Ivanov, desemnată de Partidul Politic „Șor”, va fi a cincea în buletin. Maia Sandu, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate se va regăsi în dreptul cifrei șase din buletinul de vot. Candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țâcu, ar putea figura pe poziția a șaptea, iar Dorin Chirtoacă, din partea blocului electoral „UNIREA” – pe poziția a opta. Listele cu semnături depuse de ultimii doi pretendenți la fotoliul de șef al statului încă urmează a fi verificate. Mâine este ultima zi de depunere a documentelor și a listelor de subscripție pentru înregistrarea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova. Campania electorală va începe oficial la 2 octombrie, cu 30 de zile înainte de ziua scrutinului.

Opinia ta contează. Comentează!