Jurnalul Săptămânii, 29 Mai

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Metoda principală pentru a lupta eficient cu virusul este vaccinarea. În Republica Moldova, însă, numărul persoanelor imunizate este mic - aproximativ opt procente din total. S-ar putea ca în perioada următoare această cifră să crească, pentru că la maratoanele de vaccinare organizate de autorități oamenii au stat la coadă ore întregi pentru a prinde o doză de ser Anti-Covid. Primul astfel de maraton a fost organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie. Cei mai mulți au ales injecția cu Pfizer, iar stocul s-a epuizat rapid, fapt ce i-a nemulțumit pe oameni.

La Strășeni legile se interpretează în contextul pandemiei. Localnicii sunt obligați să prezinte certificatul de vaccinare dacă vor să ajungă la medici. În caz contrar, accesul în spitalul raional le este interzis. Oamenii consideră că sunt lezați în drepturi, atâta timp cât vaccinul anti-COVID nu este obligatoriu. De cealaltă parte, reprezentanții instituției susțin că își doresc doar să limiteze infectarea cu COVID-19 și dau asigurări că problema va fi remediată.

Covidul a invadat spațiul medical și ne-a făcut să uităm de alte maladii. De suferința unor persoane care și fără virusul ucigaș erau neajutorate și limitate în acțiuni. De exemplu, pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă, o afecțiune ce atacă irecuperabil sistemul nervos, au șanse tot mai mici de vindecare în Republica Moldova. Asta pentru că avem un singur preparat care poate fi administrat în faza inițială, iar tratamentul peste hotare este costisitor. Cauzele apariției maladiei nu sunt cunoscute. În ultimii zece ani, numărul pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă s-a dublat, ajungând la 1500 de pacienți. Majoritatea sunt tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.

Opinia ta contează. Comentează!