Este acuzată că și-a ucis fiicele
O infirmieră din Grecia este acuzată că și-a ucis trei fiice în trei ani! Pe una a otrăvit-o, pe altele două le-a asfixiat, scrie Digi24. Procesul de judecată a început luni, la Atena. Informația a stârnit valuri de furie în țară - oamenii îi vor moartea femeii de 34 de ani. Autoritățile elene au luat măsuri de protecție, așa că învinuita purta o vestă antiglonț, când a fost adusă la proces.
Femeia, care se află în arest preventiv într-o închisoare de înaltă securitate, este acuzată că pe 29 ianuarie trecut a otrăvit-o pe Georgiana, fiica sa în vârstă de 9 ani, administrându-i ketamină, o substanță folosită în principal în chirurgie veterinară ca anestezic și analgezic. În momentul morții sale, Georgiana se afla în spital, unde ajunsese de mai multe ori după ce, în aprilie 2021, a rămas paralizată în urma unor convulsii. Procuratura o acuză pe mamă că a încercat încă de atunci să își omoare copilul.
Din august trecut, femeia este de asemenea inculpată pentru uciderea și a celorlalte două fete ale sale, Malena, de trei ani și jumătate, în 2019, și Iris, de 6 luni, în 2021. Cele două cazuri sunt investigate într-o anchetă separată. Avocatul său, Alexis Kougias, ar urma să ceară fuziunea celor două dosare şi o amânare a procesului, scrie Digi24.
Locuitorii din Grecia sunt furioși și cer ca femeia să fie ucisă. Pe fațada domiciliului său din Patras, unde s-a adunat de asemenea o mulțime furioasă, necunoscuți au scris: "Moarte ucigașilor de copii".








