O amplă operațiune internațională s-a desfășurat în 15 state, împotriva unei rețele care înșela oameni bolnavi
O amplă operațiune internațională s-a desfășurat în 15 state, împotriva unei rețele care înșela oameni bolnavi prin vânzarea suplimentelor și medicamentelor contrafăcute. La acțiune au participat ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații procurori pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale din țara noastră. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
Președinta organizației teritoriale Telenești a fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional, și secretara oficiului teritorial Vulcănești al partidului „Șansă” au fost trimise în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidelor. Potrivit Procuraturii Anticorupție, lidera organizației de la Telenești ar fi coordonat activitatea structurii locale, deși cunoștea că formațiunea era finanțată de un grup criminal organizat. Ancheta a arătat că peste 2,5 milioane de lei ar fi fost folosite inclusiv pentru organizarea protestelor. În cel de-al doilea dosar, secretara oficiului teritorial Vulcănești al partidului „Șansă” este acuzată că ar fi distribuit bani necontabilizați către activiști și simpatizanți ai formațiunii. Suma vizată depășește 460 de mii de lei. Procurorii spun că una dintre inculpate și-a recunoscut vina. Cele două femei riscă amenzi sau de la trei până la șase ani de închisoare.
Un bărbat de 43 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiști și procurori în flagrant delict. El este suspectat de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. În urma perchezițiilor de la domiciliul și în automobilul acestuia, forțele de ordine au ridicat peste 250 de pachețele cu stupefiante, inclusiv ecstasy, canabis, cocaină și PVP. Anchetatorii au găsit și obiecte folosite la ambalarea și distribuirea drogurilor. Suspectul a fost plasat în arest pentru 72 de ore. El riscă până la 15 ani de închisoare.
Ofițerii INI și reprezentanții PCCOCS au participat la o amplă operațiune internațională împotriva unei rețele care înșela oameni bolnavi prin vânzarea suplimentelor și medicamentelor contrafăcute. Acțiunea s-a desfășurat în 15 state. Gruparea promova online produsele, inclusiv prin reclame false, generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Suspecții pretindeau că sunt medici sau consultanți medicali și convingeau victime din mai multe țări europene să cumpere așa-zise tratamente. În Republica Moldova au fost făcute percheziții la zece suspecți cu vârsta între 19 și 33 de ani, de la Chișinău și din cinci raioane. Aceștia avea rolul de operator telefonic și contactau victime în mai multe limbi străine. Doar în România au fost blocate aproape 200 de site-uri implicate în schemă. Operațiunea a fost coordonată de Eurojust, cu sprijinul Europol.








