Beijingul a publicat un document în 12 puncte, întitulat "Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene"
Beijingul a publicat astăzi un document în 12 puncte, intitulat "Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene". ”China nu are prea multă credibilitate, deoarece nu a fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei”, a reacționat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. ”China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii”, a subliniat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Toate părţile trebuie să rămână raţionale şi să dea dovadă de reţinere, să evite agravarea tensiunilor şi să prevină deteriorarea în continuare a crizei sau chiar scăparea sa sub control", se arată în document, numit și planul de pace al Chinei.
Potrivit guvernului de la Beijing, dialogul şi negocierea sunt singura soluţie viabilă.
”Uşa către o soluţionare politică trebuie deschisă cât mai curând posibil. Negocierile de pace trebuie reluate și China va continua să joace un rol constructiv în acest sens”, se arată în documentul publicat de Ministerul chinez de Externe.
Războiul ruso-ucrainean este o problemă delicată pentru Beijing, din cauza legăturilor sale diplomatice şi economice puternice cu Moscova, consolidate de interesul comun de a contrabalansa Statele Unite. Beijingului nu a susţinut, dar nici nu a criticat public ofensiva rusă, exprimându-şi în acelaşi timp în mod repetat sprijinul pentru Rusia în faţa sancţiunilor occidentale.
Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator, a reacționat astăzi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "China nu are prea multă credibilitate pentru că ei nu au fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei. Ceea ce noi am văzut sunt semne că China ar putea plănui să trimită Rusiei ajutor militar și China nu ar trebui să facă pentru că asta ar însemna să susțină un război ilegal de agresiune."
China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii, a declarat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
URSULA VON DER LEYEN, președintele Comisiei Europene: "Trebuie de privit declarațiile în funcție de fundalul existent, iar fundalul este că China a luat partea cuiva prin faptul că a semnat, de exemplu, un acord de prietenie nelimitată exact înainte ca Rusia să lanseze invazia în Ucraina. Prin urmare, vom analiza aceste principii, dar prin prisma contextului că Beijing a luat partea cuiva."
Volodimir Zelenski a declarat joi că doreşte să discute cu Beijingul documentul, care prezintă poziţia Chinei, apreciind implicarea acestui partener apropiat al Moscovei. Un oficial de la Kiev a avertizat miercuri că niciun plan de pace nu trebuie să treacă de "liniile roşii", inclusiv concesii teritoriale făcute Rusiei, care ocupă teritorii din estul şi sudul Ucrainei, în special peninsula Crimeea. "Pentru Ucraina, liniile roşii sunt principiile Cartei ONU, inclusiv respectarea integrităţii teritoriale ucrainene", a spus oficialul ucrainean pentru AFP, preluat de Agerpres.








