Ministerul Sănătății urmează să revizuiască ordinul prin care mai multe preparate au fost excluse din categoria medicamentelor
Social 4 august 2026, 15:43 | 125

Ministerul Sănătății urmează să revizuiască ordinul emis în martie, prin care mai multe preparate au fost excluse din categoria medicamentelor. Asta după ce Jurnal.md a publicat o investigație, în care a arătat că reclasificarea le-a provocat prejudicii enorme unor producători autohtoni, care au făcut investiții, iar acum nu-și mai pot comercializa medicamentele. Prima ședință pentru modificarea scandalosului ordin s-a desfășurat luni, cu ușile închise.

La ședința organizată de Ministerul Sănătății cu Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au participat reprezentanții companiilor afectate de ordinul din martie, dar și ai celor care au beneficiat de el. Administratoarea „MC Pharmaceuticals”, Ludmila Cebotari-Bucarciuc, ne-a declarat că, după ce Ministerul Sănătății le-a cerut, în 2022, marilor producători autohtoni de tincturi, iod și alte antiseptice, să le înregistreze ca medicamente la agenția de profil, companiile au făcut investiții importante, însă noul ordin a stabilit o altă clasificare a preparatelor, ceea ce compromite investițiile făcute anterior.

LUDMILA CEBOTARI-BUCARCIUC, administratoare „MC Pharmaceuticals”: "Da, desigur, avem pierderi, pentru că au fost făcute investiții foarte mari atunci când, în 2022, a fost convocată o ședință cu toți producătorii autohtoni și am primit indicația ca toate produsele să fie înregistrate la Agenția Medicamentului, că nu se vor mai prelungi avizele sanitare. Noi am făcut investiții de 12 milioane de lei."

În investigația Jurnal.md, producătorii au atenționat că decizia din martie le compromite investițiile, așa că Ministerul Sănătății a inițiat clarificarea situației.

LUDMILA CEBOTARI-BUCARCIUC, administratoare „MC Pharmaceuticals”: "S-a discutat despre cum să se facă o reclasificare a acestui ordin și eu am expus politica companiei noastre, deoarece au fost efectuate foarte mari investiții, pentru a obține certificat GMP și pentru a autoriza o nouă poziție ca medicament la Agenția Medicamentului. Noi insistăm pe faptul ca să rămână clasificare ca medicament."

Investigația Jurnal.md a mai arătat că principalul beneficiar al ordinului nr. 168 a fost compania „ElaDum Pharma”, căreia i-a fost permisă comercializarea preparatului „Dimexid”, fără înregistrarea acestuia ca medicament. Reprezentantul acestui producător, Sergiu Dumbrava, a participat la ședința de luni, însă a refuzat să răspundă la întrebările noastre.

Directoarea generală a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ne-a confirmat că autoritățile au recepționat mai multe obiecții din partea producătorilor.

IULIANA ALBU, directoarea generală a Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: "Noi am inițiat procedura să îl aplicăm, în procesul de aplicare a acestui ordin, au apărut suplimentar anumite neclarități sau întrebări din partea mediului de afaceri pe care am dorit să le clarificăm. Ordinul a fost publicat și este adoptat în martie al anului curent. După publicarea a cestui ordin au pornit mai multe obiecții și propuneri privind aplicarea acestor norme respectiv am considerat oportun de a interveni și de a discuta suplimentar."

Ordinul nr. 168, emis în martie 2026, stabilește criteriile de clasificare ca medicamente sau produse biocide a tincturilor, iodului și altor antiseptice.

Opinia ta contează. Comentează!