Dodon, în ”autoizolare” la Holercani
Politic 26 iunie 2020, 20:57 | 3570

După două zile petrecute la Moscova cu ocazia paradei militare, Igor Dodon va mai petrece două-trei zile departe de rutina politică de la Chișinău. El s-a dus la vila prezidențială de la Holercani. Spre deosebire de președinte, cei 75 de militari din Garda de Onoare, care au mărșăluit pe Piața Roșie, vor sta 14 zile în carantină. Declarațiile au fost făcute de Dodon în cadrul vlog-ului său tradițional de vineri.

Igor Dodon face trimitere la decizia Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică, potrivit căreia, ”persoanele, care se deplasează peste hotare în scop de serviciu și la revenire nu au simptome, nu sunt obligate să stea în carantină timp de două săptămâni”. Chiar și așa, Dodon spune că a hotărât să stea două-trei zile în autoizolare... și nu oriunde, ci la vila prezidențială de la Holercani.

Duminică, Dodon ar urma să-și facă un test pentru depistarea virusului COVID-19....

Anterior, o investigație jurnalistică a arătat că pe parcursul a cinci ani - din 2010 până în 2015 - statul a cheltuit 36,4 milioane de lei pentru pensiunea demnitarilor de la Holercani, iar pe parcursul a doar trei ani - din 2016 până în iulie 2019 - statul a cheltuit aproape aceeași sumă de bani - 33,2 milioane de lei.

În cadrul vlog-ului său, Igor Dodon a mai declarat că pentru deplasarea militarilor moldoveni la Moscova, la parada militară cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la capitularea Germaniei hitleriste, din buget nu s-a plătit niciun leu, cheltuielile fiind asumate de partea rusă. Totuși, Moscova nu a achitat și biletele tur-retur la avion pentru el și delegația sa. Potrivit instituției prezidențiale, din delegație au făcut parte consilierii prezidențiali Victor Gaiciuc, Aureliu Ciocoi și Serghei Mișin, responsabili din serviciile presă, protocol, protecție și pază de stat. La întrebarea noastră cât au costat biletele de avion pentru toți membrii delegației, nu am obținut niciun răspuns.

Înainte de a pleca la Moscova, Igor Dodon spunea că Rusia ar putea să-și asume TOATE cheltuielile pentru delegația de la Chișinău.

În cadrul emisiunii sale, Igor Dodon a comentat și acuzațiile Maiei Sandu, care a spus că el a răspândit coronavirusul mergând la diverse întâlniri fără să se protejeze. Sandu vorbea de anumite persoane din Serviciul Protecție și Pază de Stat, care s-ar fi infectat după ce l-au însoțit pe Dodon. Șeful statului a confirmat că au fost testați pozitiv cinci sau șase angajați ai SPPS, dar a dat asigurări că niciunul dintre ei nu s-a infectat la locul de muncă.

În context, Igor Dodon spune că n-are nicio treabă cu infectările din cadrul Serviciului Protecție și Pază de Stat, și afirmă ironic că el nu este o ”armă biologică”.

Opinia ta contează. Comentează!