Cel puțin 30 de oameni au fost răniți noaptea trecută, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe Richter a lovit Japonia
Cel puțin 30 de oameni au fost răniți noaptea trecută, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe Richter a lovit nord-estul Japoniei. Seismul a forțat mii de persoane să își părăsească locuințele și să se evacueze în zone sigure. Autoritățile nipone au ridicat alerta de tsunami, după ce inițial avertizaseră în privința unui potențial pericol.
Cutremurul s-a produs în nord-estul Japoniei, luni, la ora locală 23:15. Agenția Meteorologică niponă a avertizat că un tsunami de până la 3 metri ar putea lovi coasta de nord-est a țării. Avertismentele au vizat prefecturile Hokkaido, Aomori și Iwate, iar în mai multe porturi au fost înregistrate valuri între 20 și 70 de centimetri.
După seism, autoritățile au extins atenționarea pentru o zonă mai largă, de la insula Hokkaido până în prefectura Chiba, la est de Tokyo, cerând populației să fie pregătită pentru posibilitatea unui alt cutremur puternic în următoarele șapte zile. Mii de locuințe au rămas fără energie electrică, însă alimentarea a fost restabilită până marți dimineață. În primele ore ale zilei de marți, Agenția Meteorologică niponă a redus avertismentele la simple atenționări, pe care ulterior le-a anulat complet. Nu au fost raportate pagube semnificative. Epicentrul seismului s-a aflat la aproximativ 80 de kilometri de coasta prefecturii Aomori, la o adâncime de 54 de kilometri.
Anunțul privind cutremurul a influențat și piețele valutare: yenul s-a depreciat în fața principalelor monede, iar dolarul și euro au atins maximele sesiunii. Nord-estul Japoniei a fost scena unuia dintre cele mai devastatoare seisme din istoria țării pe 11 martie 2011, când un cutremur de magnitudinea 9 a declanșat un tsunami uriaș care a ucis aproape 20.000 de oameni și a provocat criza nucleară de la centrala atomică Fukushima. Pornind de la lecțiile acelui dezastru, precedat de un seism cu magnitudinea 7 cu două zile înainte, autoritățile japoneze au emis acum o atenționare de o săptămână privind riscul unui posibil „megacutremur”.








