Două drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova în mai puțin de 12 ore
Două drone au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova în mai puțin de 12 ore. Prima a fost detectată aseară și a dispărut de pe radar în apropierea localității Clișova din raionul Orhei, iar a doua a survolat teritoriul țării în această dimineață pe segmentul transnistrean și a părăsit spațiul aerian, deplasându-se spre nord. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm incidentul și a atras atenția că astfel de acțiuni sunt inacceptabile.
Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a detectat luni seara, la ora 21:29, în spațiului aerian al Republicii Moldova o dronă de tip Shahed. Aceasta a traversat frontiera de stat din direcția localității Comarivka, regiunea Odesa, spre satul Șipca, din stânga Nistrului. Aparatul de zbor a fost apoi detectat deasupra mai multor localități, inclusiv Dubăsari și Orhei, deplasându-se spre nord la o altitudine de 1700 de metri. Autoritatea Aeronautică Civilă a restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării pentru o perioadă de 15 minute. Monitorizarea traiectoriei a continuat până la ora 22, când drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Clișova, raionul Orhei. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării a declarat că specialiștii verifică dacă aparatul de zbor s-a prăbușit pe teritoriul țării. Marți dimineața, la ora 9:05, Armata Națională a primit notificarea de la structurile de apărare antiaeriană ale Ucrainei despre intrarea neautorizată a unei alte drone în spațiul aerian al Republicii Moldova, prin segmentul transnistrean. Drona de tip Shahed a venit din direcția localității Podolsk, Ucraina, îndreptându-se spre localitatea Cobasna, raionul Rîbnița. La ora 9:13, aceasta a părăsit teritoriul național în direcția Șerșențî, regiunea Odesa. Aparatul de zbor a operat la o înălțime de până la 500 de metri. Ministerul de Externe condamnă ferm survolarea ilegală a Republicii Moldova.
Tatiana BARAC, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe: "Acest incident constituie o o încălcare gravă a suvernității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și este inacceptabil. Ministerul subliniază că astfel de acțiuni reprezintă un risc pentru securitatea cetățenilor și stabilitatea regională și reiterează necesitatea respectării stricte a dreptului internațional."
Aceste noi incidente au loc după ce în noaptea de 16 spre 17 martie, o dronă s-a prăbușit în satul Tudora din raionul Ștefan Vodă. Autoritățile au identificat-o ca fiind de tip Gheran-2. Acesta conținea explozibil și a fost detonată în condiții de siguranță. În seara de 23 martie, linia electrică Isaccea-Vulcănești a fost deconectată, după atacuri cu drone rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Linia asigura până la 70% din consumul de curent electric al Republicii Moldova, iar autoritățile au apelat la energie de avarie. Pe 28 martie, linia electrică a fost reparată integral și repusă în funcțiune.








