Ultima dorință a miniștrilor
Politic 15 iulie 2026, 20:33 | 127

Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, va solicita Parlamentului votul de încredere pentru Programul de activitate și componența noului cabinet de miniștri în ședința plenară de marți, 21 iulie. Deocamdată, Vasile Tofan nu și-a prezentat public echipa pe care o va aduce în fața deputaților. Unii dintre actualii miniștri și-ar dori să se regăsească în noul executiv.

DAN PERCIUN, ministrul în exercițiu al Educației și Cercetării: "Mi-aș dori să continui lucrurile făcute la minister, dar vom afla în următoarele zile dacă asta este și viziunea grupului parlamentar și a domnului prim-ministru."

CRISTIAN JARDAN, ministrul în exercițiu a Culturii: "Îmi doresc să continui lucrurile pe care le-am început. Nu mă țin cu dinții de funcție. Am zis asta de fiecare dată. Atâta timp cât sunt util și pot contribui la diferite proiecte, sunt gata pentru a continua."

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul în exercițiu al Finanțelor: "- Este prematur să discutăm despre găsirea sau nu...

- Dar vă doriți să rămâneți?

- Am obosit, dar nu aș lăsa echipa. Haideți să vedem care este cel mai bun format, care sunt planurile. Sunt lucruri complexe care trebuiesc lucrate și eu sigur nu voi lăsa echipa de izbeliște."

EMIL CEBAN, ministrul în exercițiu a Sănătății: "- Vă veți regăsi în viitorul Guvern?

- Nu eu decid acest lucru.

- Dar vă doriți?

- Guvernul trebuie să continue activitatea, proiectele pe care le avem."

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul în exercițiu al Apărării: "Este prematur să răspund la această întrebare. Decizia ține de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru."

GHEORGHE HAJDER, ministrul în exercițiu al Mediului: "Cel mai important e ca angajamentele pe care le-am asumat față de cetățeni. Este important ca acest lucru să continue și mai puțin contează cine face acest lucru."

Luni și marți, candidatul desemnat pentru funcția de premier, Vasile Tofan, a purtat discuții cu cei 16 miniștri în exercițiu privind prioritățile pentru anul următor, problemele curente și angajamentele asumate privind integrarea europeană.

Opinia ta contează. Comentează!