Jurnalul orei 17, 18 Februarie
Jurnalul orei 17:00 18 februarie 2022, 18:58 | 1413

Prezentat de Vasile Luchianu

Procurorul șef al Procuraturii Hâncești se află sub control judiciar pe un termen de 30 de zile. Magistrații au admis parțial demersul procurorului, care a cerut arest preventiv în izolator. Decizia urmează a fi contestată la Curtea de Apel.

Chișinăul este, potrivit unor experți internaționali, ”o capitală ieftină în topul celor mai scumpe”. Puterea de cumpărare aici este mică, aflându-ne la coada clasamentului. Acolo se află și salariile. Oamenii spun că pentru a face față scumpirilor, au nevoie și de remunerații ca în occident.

După ce Moldovagaz a recepționat mai multe plângeri de la consumatori privind culoarea flăcării de la plitele de gaz, care s-a îngălbenit, experții au inițiat mai multe verificări vizând calitatea gazului livrat. Analizele de laborator, făcute chiar astăzi în fața jurnaliștilor, au demonstrat că toți parametrii corespund normelor. Ca să evite abaterile, tehnicienii recomandă populației să verifice starea rețelelor din propriile gospodării.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie