ANRE a stabilit noi prețuri plafon la carburanți
Economic 8 septembrie 2021, 15:41 | 1325

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat noi majorări a prețurilor la benzină și motorină. Este a cincea scumpire consecutivă de când ANRE stabilește prețuri-plafon la carburanți.

Prin urmare, de la miezul nopții, prețul maxim stabilit pentru benzina Standard-95 va ajunge la 20 de lei și 61 de bani, iar motorina standard va putea fi comercializată cu cel mult 16 lei și 66 de bani. În aceste condiții, benzina va ajunge să coste mâine cu aproape un leu mai scump decât acum o săptămână, iar motorina - cu peste 70 de bani mai mult. Urmare a unor modificări legislative operate de deputați la finele lunii august, marja de profit a petroliștilor a crescut de la 2,33 lei la 2,62 lei. ANRE explică majorarea prețurilor-plafon prin creșterea cotațiilor „Platts” pe piața internațională. Evoluția cotațiilor petrolului de tip „Brent” arată că, din data de 2 septembrie, de când ANRE stabilește prețuri-plafon la carburanți, prețul petrolului a scăzut de la 73 de dolari barilul la mai puțin de 72 de dolari.

Opinia ta contează. Comentează!