Unor soldați ruși li s-a spus că merg la aplicații militare, iar altora - că trebuie să-și apere patria
Externe 1 martie 2022, 20:04 | 2319

Tot mai mulți soldați ruși ajung în prizonierat în Ucraina și povestesc cum au fost mințiți de comandați, pomenindu-se în mijlocul războiului. Unora li s-a spus că merg la aplicații militare, altora - că trebuie să-și apere patria. Dar, ajunși în Ucraina, și-au dat seama că, de fapt, ei sunt invadatorii. Unii dintre soldații ruși capturați par că nici nu înțeleg unde au ajuns.

Acest tânăr se îndrepta împreună cu o coloană de 100 de tancuri spre Kiev. Coloana a fost distrusă, iar el a fost luat prizonier în regiunea Poltava, din Ucraina.

Iar acest bărbat spune că anterior a luptat în Siria, unde primea 60 de dolari pe zi. “Plata” în Ucraina a fost însă mult mai modestă: 2% din “onorariul lunar” de 56 de mii de ruble.

În această seară, militarii ucraineni au capturat un autocar cu peste 30 de soldați ruși, iar într-o coloană de tancuri nimicite au depistat și un crematoriu mobil pentru arderea trupurilor.

Opinia ta contează. Comentează!