Industria, un pilon esențial în economie
Economic 3 octombrie 2025, 15:33 | 679

Principalele direcții de dezvoltare a Republicii Moldova au fost abordate astăzi la Chișinău, în cadrul unui forum specializat. Autoritățile își propun ca industria, care constituie în prezent doar 8% din Produsul Intern Brut, să ajungă în anii următori la pragul de 40 la sută. La rândul lor, companiile din domeniu au semnalat provocările cu care se confruntă, una dintre acestea fiind deficitul cadrelor de muncă.

Cu o lipsă a forței de muncă se confruntă chiar și unele dintre cele mai mari companii din sector. De exemplu, pentru a acoperi necesarul de angajați, administrația unei întreprinderi specializată în produse de cofetărie are printre angajații săi circa 200 de elevi din învățământul dual.

ECATERINA CECHINA, director companie: "Cererea este foarte mare de la angajatori, dar foarte mică din partea ofertanților. Este foarte binevenit proiectul învățământului dual, care a fost implementat de către Camera de Comerț, și iată chiar acum, sunt angajați circa 200 de elevi de la școli profesionale, care ne ajută, ei primesc salariu. n general, piața de desfacere a Republicii Moldova este foarte mică, capacitatea de producție este foarte mare și este foarte important ca noi să ajungem pe piața europeană, ca să putem livra, fiindcă aici este un segment foarte mic."

Un panel aparte a fost dedicat rezultatelor primului an de implementare al Programului de dezvoltare industrială în perioada 2024-2028. Documentul de politici definește principalele direcții de dezvoltare ale industriei prelucrătoare pe termen mediu, în conformitate cu statutul de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

SERGIU HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie: "Peste 30 de companii au aplicat la acest program. Sunt anumite impedimente în semnarea acordurilor cu Ministerul Economiei, să vedem care sunt acestea, astfel încât să avem o creștere a rolului industriei în Produsul Intern Brut, pentru că, din păcate, ponderea PIB-ului industriei a scăzut de la 40% - în anii 90, la doar 12% în anul 2022 și acum doar 8% în Produsul Intern Brut. Trebuie să găsim acele soluții să dezvoltăm industria Republicii Moldova, inclusiv în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană."

Responsabilii de la București au evidențiat modelele de parcuri industriale pentru atragerea investițiilor și diversificarea afacerilor.

AURELIAN GOGULESCU, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României: "Este extrem de important să știm cum să atragem investitorii în aceste parcuri industriale, să știm ce le oferim, astfel încât, conceptul, noțiunea de parc industrial, să fie atractivă, și când ai spus că în Chișinău s-a deschis parcul industrial Tracom, care oferă unui potențial aceste avantaje, atunci sî fim siguri că acel investitor va dori să vină în parcul industrial de la Tracom și nu în altă parte."

Conferința „Dialog Pro-Industrie”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a ajuns în acest an la a doua ediție.

Opinia ta contează. Comentează!