Autoritățile vor să asigure prin lege stocuri de motorină care să acopere consumul intern pentru cel puțin trei luni
Politic 8 aprilie 2026, 20:27 | 124

Autoritățile vor să asigure prin lege stocuri de motorină care să acopere consumul intern timp de cel puțin trei luni. Despre asta a declarat astăzi președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian, după audierile publice organizate pe platforma acestei comisii privind situația de pe piața carburanților. Între timp, mai multe benzinării au fost sancționate pentru că au limitat volumul de combustibil vândut clienților.

După criza provocată pe piața carburanților de războiul din Orientul Mijlociu, autoritățile se gândesc să prevină astfel de șocuri, în condiții de instabilitate geopolitică.

RADU MARIAN, președintele Comisiei economie, buget și finanțe: " În primul rând, să adoptăm cât mai curând legea privind stocurile de produse petroliere, să avem cel puțin 90 de zile de stocuri. Da, asta o să ne coste, e nevoie de o astfel de lege și, până la finalul sesiunii, sper să votăm cel puțin în prima lectură."

La rândul său, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a precizat că, deși situația pe piața carburanților se stabilizează, zeci de benzinării din țară nu vând motorină, pentru că nu dispun de acest combustibil. În același timp, unele stații de alimentare, care au stabilit abuziv limite la vânzarea motorinei, s-au ales cu amenzi.

ALEXEI TARAN, directorul general al ANRE: "Este o amendă contravențională și amenda depășește 600 de unități contravenționale - 30 mii de lei. A limitat cantitatea alimentată în stații, practic a impus consumatorilor o limitare valorica, în bani, a cantității alimentate în stații, ceea ce contravine legii."

Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile în 25 martie 2026, la cererea Guvernului. Din 26 martie, ANRE aplică o nouă metodologie de calculare a prețurilor pentru carburanți, cu raportare la media din ultimele șapte zile, și nu de 14 zile, cum era până atunci.

Opinia ta contează. Comentează!