Guvernul a aprobat alocarea ajutorului de peste 1,2 milioane de lei pentru construcția acoperișului provizoriu pe blocul din Durlești
Guvernul a aprobat astăzi alocarea ajutorului de peste 1,2 milioane de lei pentru construcția unui acoperiș provizoriu pe blocul de apartamente din Durlești, afectat puternic de incendiul din 16 mai. Alte 59 de mii de lei au fost alocate pentru expertizarea tehnică a mansardei distruse de flăcări. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a anunțat astăzi, după ședința executivului, că vor fi lansate controale la toate blocurile construite de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "Astăzi, prin hotărârea de Guvern, am alocat cele 59 de mii de lei. Primăria urmează să semneze contractul cu INST, care să facă raportul și expertiza. Atunci când vorbim de raport noi așteptăm primul raport de la poliție, pompieri, ministerul de Interne să ne spună care a fost cauza și unde a început incendiul. După care urmează raportul INST, împreună cu CNA, ei au făcut o analiză, și urmează, probabil, până la sfârșitul săptămânii actuale să prezinte raportul final."
În afară de aceasta, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, luni, acordarea mijloacelor financiare în sumă de 1 milion 217 mii de lei pentru construcția acoperișului provizoriu, banii fiind alocați din Fondul de intervenție al Guvernului.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "În două zile s-a făcut expertiza și recomandările pentru proiectare, după care au urmat câteva zile în care s-a făcut un proiect total pentru tot acoperișul. Noi am oferit și resurse financiare, s-a trecut prin Comisia Situații Excepționale pentru oferirea acestei resurse financiare. Deci, proiectul este avizat, verificat și urmează a fi implementat de primărie. Astăzi, vor fi transferați banii la primărie."
Ministrul Bolea a mai declarat că a semnat marți un ordin care prevede inițierea unor verificări ale blocurilor de locuințe de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "Lângă acest bloc din Durlești mai sunt câteva blocuri construite, din spusele INST, de același agent economic. Și ieri am semnat un ordin prin care se inițiază o procedură de control la toate blocurile care merg de-a lungul drumului Tudor Vladimirescu până la capăt. Noi lărgim spectrul de controale și ulterior vom veni cu rezultatele."
Incendiul devastator a izbucnit în după-amiaza zilei de 16 mai la mansarda blocului din Durlești și a fost lichidat a doua zi dimineață, în jurul orei 04:00. Flăcările au distrus circa 1500 de metri pătrați din acoperișul clădirii. Potrivit Procuraturii Generale, în acest caz a fost inițiat un proces penal pentru încălcarea intenționată a regulilor de protecție contra incendiilor.








