Mormântul lui Alexandru Cristea a fost renovat; Restabilirea monumentului a fost posibilă datorită oamenilor care au donat bani
Cultură 12 februarie 2021, 17:35 | 3539

Mormântul celui care a compus coloana sonoră a imnului de stat al Republicii Moldova, Alexandru Cristea, a fost renovat. Asta după ce a fost vandalizat, iar timp de mai mulți ani a fost lăsat de izbeliște. Acum însă, liantul din piatră al mormântului are o nouă cruce. Aceasta a fost instalată astăzi, la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

Până astăzi, doar o placă din marmură atârnată pe postament, pe care scria: „Preot, dirijor de cor, autorul muzicii imnului de stat al Republicii Moldova”, amintea că aici este înmormântată o personalitate importantă a neamului nostru. Potrivit președintelui Asociației Obștești ”Monumentum”, Iulian Rusanovschi, lucrarea a fost posibilă datorită oamenilor care au donat bani în cadrul unei campanii.

IULIAN RUSANOVSCHI, președintele Asociației Obștești ”Monumentum”: "După ultimul reportaj realizat de Jurnal TV, m-a sunat un tânăr basarabean care locuiește în Moscova, domnul Șlapac Dumitru. Dumnealui s-a oferit să suțină această inițiativă fiind cumva indignat de faptul că autoritățile noastre nu au găsit nicio soluție pentru restabilirea acestei cruci, în condițiile în care este vorba despre preotul și compozitorul care a scris linia melodică a imnului de stat. Mulțumită lui a fost posibilă turnarea în bronz a crucii."

La renovarea monumentului a contribuit sculptorul Veaceslav Jiglițchi, pentru care istoria acestui neam are un rol aparte. Acesta ne-a spus că nu a luat niciun bani pentru modelarea monumentului.

VEACESLAV JIGLIȚCHI, sculptor: "Noi am încercat să renovăm istoria și să luptăm cu vandalismul, care, cu părere de rău, încă mai persistă la noi în societate. Dar de câte ori vor strica, de atâtea ori vom repara. Cine pe cine? Eu cred că noi pe ei. Am făcut ceva frumos, pentru că profesorii, părinții și cultura este ceva primordial. Nu pot să-mi explic cum e posibil să strici mormântul unor astfel de personalități."

Pentru a preveni profanarea mormântului, urmează a fi instalată o cameră de supraveghere, a spus Iulian Rusanovschi.

IULIAN RUSANOVSCHI, președintele Asociației Obștești ”Monumentum”: "În baza acestui acord de parteneriat ne-au permis să instalăm monumentul, iar administrația cimitirului ne-a spus că aici va fi instalată și o camera de supraveghere, pentru a putea, eventual, a preveni actele de vandalizm. În rest, regretăm că organele de poliție nu au putut să-i identifice pe infractori. Eu așa îi numesc, pentru că este vorba despre profanarea mormintelor.Identificarea și pedepsirea vinovaților, ar fi o pedeapsă pentru toți cei care ar mai dori să comită asemenea acte."

Alexandru Cristea a fost preot, dirijor de cor, compozitor și profesor de muzică în Regatul României. Este autorul muzicii imnului actual al Republicii Moldova, compus în baza versurilor poeziei preotului și poetului Alexei Mateevici „Limba noastră”. A fost decorat cu Medalia „Răsplata Muncii pentru biserică” și s-a stins din viață în 1942, la vârsta de 52 de ani.

Opinia ta contează. Comentează!