Jurnalul orei 17, 18 Aprilie
Jurnalul orei 17:00 18 aprilie 2022, 21:59 | 1173

Prezentat de Vasile Luchianu

Echipa Jurnal TV a dat un bun exemplu de protejare a mediului ambiant. Campania Jurnal TVerde, inițiată cu mulți ani în urmă, a avut sâmbătă o continuare în Parcul Valea Morilor, în zona în care se află vestitul Cub Jurnal TV. Cum s-au descurcat cu periile de vopsit sau cu hârlețul cei, care fac televiziune.

MIG-urile moldovenești au devenit temă de falsuri mediatice în Ucraina. Asta după ce o publicație ucraineană a acuzat Moldova că ar fi respins solicitarea Kievului de a-i pune la dispoziție avioanele inactive de zeci de ani de la Mărculești. Ulterior, portalul de știri „Dumskaya” de la Odesa a publicat o știre prin care se întreabă dacă sunt „proști sau provocatori” cei care au lansat falsul, atât despre „solicitare”, cât și despre „refuz”. Autoritățile de la Chișinău nu au confirmat, dar nici nu au infirmat existența unei solicitări din partea Kievului.

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat pentru anul curent. Documentul conține creșteri la capitolul cheltuieli în domeniul social și o serie de alocații și compensații. ”Este un răspuns la creșterea prețurilor și efectele războiului din Ucraina”, a declarat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Odată cu majorarea cheltuielilor vine însă și creșterea deficitului bugetar. Acesta va ajunge la aproape 20 de miliarde de lei - o valoare record. Pentru comparație, anul trecut deficitul bugetar a fost de 15 miliarde de lei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie