Decizia CC, reacții contradictorii
Politic 19 iunie 2023, 19:40 | 663

Decizia Curții Constituționale privind scoaterea în afara legii a Partidul Șor este comentată diferit de politicienii de la putere și din opoziție. În timp ce unii salută decizia, alții o consideră ilegală și acuză guvernarea că ar fi influențat decizia Înaltei Curți.

MAIA SANDU, președinte al Republicii Moldova: "Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii. Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal."

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că decizia Curții Constituționale este o victorie importantă pentru democrația din Republica Moldova „care ani de zile a fost păgubită de o organizație criminală, aflată în slujba Kremlinului”.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului Republicii Moldova: "Lupta cu politicienii corupți, cu finanțarea ilegală a partidelor a fost una din angajamentele noastre din campanie și rămâne a fi o prioritate pe agenda guvernării. Bandiții folosesc politicul pentru a-și spăla imaginea și a fugi de justiție. Dar indiferent de câte partide-spălătorii de imagine și-ar crea, tot bandiți și organizații criminale vor rămâne. Un stat slab și sărăcit începe cu corupția din partide. Un stat de drept este acela unde hoții stau la pușcărie, nu fac politică."

„Decizia este întârziată pentru că Șor a reușit să-și înregistreze un alt partid”, afirmă președintele Platformei DA, Dinu Plângău.

DINU PLÂNGĂU, președintele Platformei DA: "Am sugerat legislativului despre necesitatea adoptării unui cadru normativ prin care să fie impuse restricții membrilor partidului dizolvat de a ocupa funcții elective pentru un anumit termen în viitor, pe modelul primarilor care au restricții de a ocupa anumite funcții pentru un termen de trei ani în urma unor constatări făcute de către ANI."

Alți politicieni consideră că decizia este una ilegală și acuză guvernarea că ar fi influențat hotărârea Curții Constituționale.

IGOR DODON, fost președinte al Republicii Moldova: "Astăzi guvernarea PAS a devenit în mod oficial una totalitară, care nimicește forțele de opoziție. Asta este evident pentru tot mai multă lume. Și de acum înainte, soarta lor este ușor de prognozat - acest partid va deveni victima propriului precedent. Cine omoară democrația, va fi eliminat de pe scena politică. Și este regretabil că rolul de killer politic al guvernării l-a înfăptuit Curtea Constituțională, care nu a învățat nimic din experiența foștilor judecători ai Curții, din perioada lui Plahotniuc."

Decizia privind declararea Partidului Șor în afara legii a fost pronunțată după ce magistrații Înaltei Curți au examinat pe parcursul a mai multor ședințe sesizarea Guvernului privind neconstituționalitatea acestei formațiuni.

Opinia ta contează. Comentează!