Mai multe companii din domeniul gazificării sunt vizate într-un dosar de evaziune fiscală
Mai multe companii din domeniul gazificării sunt vizate într-un dosar de evaziune fiscală. Acestea indicau în actele contabile date denaturate privind veniturile și cheltuielile. Potrivit anchetei, prejudiciul provocat de aceste acțiuni se ridică la aproximativ patru milioane de lei.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în perioada 2023–2024, mai multe companii din domeniul gazificării nu ar fi raportat integral veniturile obținute din lucrările de gazificare și conectare la rețea a consumatorilor. În 17 august, în sediile firmelor, acasă și în automobilele factorilor de decizie au fost făcute percheziții și ridicate acte contabile, înscrisuri și alte materiale ce ar confirma schema investigată.
Convorbirile telefonice interceptate sugerează că, din banii obținuți ilicit, suspecții plăteau unor factori de decizie din capitală.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.








